Zenisme
Invitat la banchetul unor bogătași, Maestrul Ikkyu se prezintă îmbrăcat în zdrențe. Gazda, crezând că are de-a face cu un cerșetor oarecare, îl dă pe ușă afară. Ikkyu se duce acasă, își pune roba de călugăr, și se întoarce la petrecere unde, fiind recunoscut, este primit cu toate onorurile. Odată intrat, Ikkyu se dezbracă de robă și o așează pe scaun în locul lui. Spuse:
“Din faptul că m-ați gonit mai devreme, deduc limpede că nu m-ați invitat pe mine, ci pe roba mea.”
Și plecă.
Într-o noapte cu Lună Plină, un discipol își chestionă maestrul:
“De ce trebuie să meditez ca să ating iluminarea? Pot învăța, mă pot ruga, pot gândi limpede. Ce-i prostia asta cu golirea minții?”
Atunci, maestrul îl chemă pe discipol în grădină, umplu o găleată cu apă, agită apa cu un bețigaș și-l întrebă:
“Ce vezi?”
“Văd niște cercuri de lumină.”
După ce apa din găleată se liniști, maestrul întrebă din nou:
“Acum ce vezi?”
“Acum văd Luna.”
Un tânăr călugăr ajuns într-o dilemă filosofică se adresă maestrului său. Acesta îi ascultă întrebarea, apoi se puse pe un râs sănătos. Călugărul plecă și mai necăjit decât venise. După trei zile se întoarse și-i mărturisi maestrului că e jignit de batjocura pe care a îndurat-o. Maestrul îi răspunse:
“Știi care e problema ta? Problema ta e că ești mai rău decât un clovn!”
“Venerabile părinte,” se apără discipolul, “cum puteți spune așa ceva? De ce sunt mai rău decât un clovn?”
“Pentru că un clovn se bucură atunci când vede oameni râzând. Tu? Tu te superi. Nu-i așa că ești mai rău decât un clovn?”
Atunci, tânărul călugăr izbucni și el în râs și se ilumină.
Un înțelept intră în palatul regelui și se duse direct în sala tronului.
“Ce dorești?” îl întrebă regele ofuscat.
“Aș dori o cameră în hanul acesta.”
“Dar acesta nu este un han!” răspunse regele. “Este palatul meu!”
“Și înainte al cui era?”
“Al răposatului meu tată.”
“Și înaintea lui al cui a fost?”
“Al răposatului meu bunic.”
“Și spuneți că locul acesta unde oamenii trăiesc o vreme și apoi pleacă nu este un han?”
Maestrul Sekkyo îl întrebă pe unul dintre discipolii săi:
“Poți să apuci Nimicul cu mâna?”
“O să încerc”, răspunse tânărul, și își făcu palmele căuș pentru a prinde aerul.
“Nu e bine”, zise Maestrul. “N-ai prins nimic acolo.”
“Arată-mi o cale mai bună, Maestre”, spuse discipolul.
Atunci, Sekkyo îl apucă pe tânăr de nas și trase cu putere, în vaietele acestuia.
“Au! M-a durut!”
“Doar așa poți prinde Nimicul cu mâna”, îl lămuri Maestrul.
Era odată o mânăstire cu reguli foarte stricte. Călugării nu aveau voie să vorbească deloc. Doar o dată la zece ani puteau spune două cuvinte.
Când se împlini primul termen de zece ani, starețul îl întrebă pe un călugăr ce are de spus.
“Patul…tare”, răspunse acesta.
După alți zece ani, starețul se întoarse la călugărul cu pricina și-l anunță că are voie să mai spună două cuvinte.
“Mâncarea…proastă”, zise călugărul.
După încă un deceniu, când îi veni rândul să vorbească, monahul spuse:
“Eu…plec”
“Mi se pare normal”, zise starețul. “De când ești aici nu faci decât să te plângi.
Un student care îl vizita pe Gasan l-a întrebat: ”Ai citit vreodată Bibilia?”
”Nu, citește-mi-o”, a răspus Gasan.
Studentul a deschis Biblia si a început să citească din Evanghelia lui Matei: ”De ce te îngrijeşti de haine? Priveşte crinii câmpului: nu lucrează, nu ţes, dar nici Solomon nu a fost îmbrăcat atât de frumos…”
„Cel ce a spus asemenea lucruri, preciză Gasan, pare un om ce a atins iluminarea!”
Studentul citi în continuare: „Cere şi ţi se va da, caută şi vei găsi, bate şi ţi se va deschide…”
Gasan comentă: „Foarte frumos! Cel care a spus asta, e un Buddha!”